E fix ora 12. Am dat afară ultimul fum din ultima ţigară a zilei. Şi totuşi nu mă simt bine.

M-am obişnuit să ignor toate nonsensurile cu care semenii mei îşi bat capul, să nu-mi toc nervii pentru că am salariul mic, sau pentru că iar au crescut taxele. Strâng din dinţi şi merg în treaba mea când văd că unii se plâng, iar alţii râd. Zâmbesc sfidător în faţa problemelor, şi, numai Dumnezeu ştie cum, reuşesc să trec peste toate. Şi totuşi nu mă simt bine.

Parcă e din ce în ce mai evident că viaţa e doar un ciclu repetitiv de provocări şi lovituri sub centură, iar scurtele momente de fericire, împlinire, dragoste sau bucurie sunt de fapt excepţii. Eu nu cred în soartă, nu cred că sunt predestinat pentru ceva. Şi deci nu dau vina pe nici o divinitate pentru viaţa asta. Din păcate soarta ne-o scriem noi, cu propriile mâini, şi se pare că nu suntem scriitori prea buni. Eu.. am decis nu să înot împotriva valului, ci din start să rămân pe mal. Însă din păcate nu funcţionează. Nu poţi să-ţi vezi de viaţa ta, pentru că dacă alţii nu te trag, mergi tu după ei.. din prostie, naivitate, dragoste, simpatie, milă, etc. Presupun că nu e nimic rău în asta. Să-ţi pese de cineva, să-ţi fie drag de ea/el, să râzi şi să suferi alături de cei din jurul tău, fac parte din a fi om. Însă universul s-a asigurat din timp să plătim pentru orice. Şi probabil aşa e corect.
Dar totuşi nu mă simt bine.

Îmi văd de treaba mea, de viaţa mea, dar privesc şi în jur. Şi uneori întind şi o mână, sau chiar mai mult. Nu regret, nu-mi stă in fire. Dacă mă ofer, o fac pentru că vreau să o fac, indiferent de consecinţe. Dacă sunt lovit, şi ce? Şi cel de lângă încearcă doar să-şi vadă de viaţa sa, nu? Oricum, calea mea rămâne a mea, şi fie printr-un miracol divin sau printr-o consecinţă absurdă a matematicii, o clădesc înspre mai bine şi o împart cu cine vreau. Fără excepţii..

A trecut de ora 12.. şi parcă mă simt mai bine.

Etichete: nonsens